poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 67 .



Imaginativ (II): Tranzacții offshore
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sergiu_sb ]

2025-10-21  |     | 



aripile rupte ale îngerilor decăzuți
ajung la fier vechi
unde Hermes le topește și le preface
în scuturi ieftine împotriva prostiei lumești.

chiria cerului se plătește la timp
stelele consumă la putere maximă
energia stoarsă din oameni
și convertită în praf cosmic
pentru a hrăni gurile flămânde ale universului.

în arhiva divină zac păcate neinventariate
cu etichete roase și dosare cu sigilă
clasificate secret
ascunse sub scara Apocalipsei
acolo unde praful se transformă
în temniță pentru curiozitate
menită să devină lumina gnosticilor.

nimeni nu își mai amintește cine a semnat actele
nici măcar Metatron
care își bea cafeaua amară
și spune că totul e în regulă
deși sertarele sunt pline de gloanțe
și de fotografii arse cu sfinți anonimi.

la ultima verificare s-a descoperit însă
că îngerii jonglau prin paradis
cu tranzacții offshore de suflete
listate ca acțiuni speculative
pe bursele astrale dintre purgatoriu și rai
unde mântuirea se vinde la pachet
cu bonusuri de indulgențe expirate
și dividende plătite în rugăciuni false
ce se devalorizează peste noapte.

în tavan se aud șoareci de lumină
ronțăind cablurile electrice ale paradisului
iar jos pe scenă
se joacă mereu aceeași piesă
sfârșitul lumii pentru începători

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!